Tăiatul porcului de Crăciun

Zua bună, la tătă lumea!

În Maramureș, tăiatul porcului de Crăciun, este o tradiție rămasă nealterată din străfundurile istoriei.

În satele maramureșene nu se concep sărbători de iarnă fără cărnați și călbaj pă masă și ptiroștele din sara de Crăciun cu capu porcului, afumat în tri-patru fumuri, pîntre ele, și mirosul cărnii fripte cu cărnaț afumat pă șpor.

Operația de tăiere începe în bună dimineața, după ivirea zorilor, pă lumină, fiindcă numai lumina poate ține la distanță spiritele malefice ce-ar încerca să anuleze virtuțile sacrificiului, care are ca scop (sau au avut) resacralizarea lumii, purificarea și menținerii armoniei cosmice. La cumpăna dintre anul vechi și anul nou, un an care moare și altul care se naște, se sconta pe funcția regeneratoare a sacrificiului, când o viață se duce și o noua viață se infiripă, pentru că sacrificiul, ca moarte violentă, lasă liber energiile vitale neconsumate, cel sacrificat putând reveni la viață într-o nouă renaștere.

Gazda mere și tiamă tri-patru vecini, să bagă în coteț îi bagă la porc on smîc de drod în flit și-l traje afară, unde îl așteaptă plutonul de execuție. La tăiere nu trebuie să participe nime care-i mnilos din fire, și nici să steie p-aprope, căci se crede că porcul moare mai greu, iar carnea nu va fi bună. Cel care taie porcul, nu trebuie sa strîngă din dinți, ca să nu iasă carnea porcului tare și să shiarbă greu. La multe gospodării îl tăiau gazdele, dar mai nou, din lipsă de personal se apelează la un măcelar care taie la mai mulți. Sînjele se ia și se face cu el sînjerete, ca și călbajul dar în loc de măruntaiele porcului se pune sînjele. După înjunghiere, participanții se spală pe mînuri cu apă turnată dintʼo vinje, să șterg cu ștergură țesută din cînepă, după care sînt serviți cu on pahar de horincă, ʺsă-l mîncaț sănătoși!ʺ.

Se pîrjolește, de obicei cu paie, după care se rade și se freacă cu cenușa de la paie și cu apă, se înnegrește tăt și se lasă puțin așa să se moaie și frăgejască sorul. Se spală bine cu o chefe de rădăcină și se rade cu un cuțit nu tare ascuțit, după care se tranșează. Să iau pticioarele (adidașii) pîntru aituri, ciolanele pîntru afumat și păsula cu ciolan, ori în ptiroște, iar șoldurile pîntru cărnaț și oasele pîntru ciorbe. Să mai lasă cîte on șold la fum, că-i bun și șuncă afumată. Capu să pune la fum și să bagă din el o dărabă în ptiroștele din sara de Crăciun. Se mai pune din el și neafumat pîntru aituri, cu uretile, copitele, coda și sor. Între timp se pune la fript carne proaspăta și cureti morat pîntru pomana porculi, cu un pahar de horincă înainte și un din de iestim din butoi, după, ca să macine rînza mai bine.

Slănina să curață de unsorea care să rîncezăște că n-o pătrunde sarea, și să pune cu sare înt-on ciubăr, unde să lasă vreo tri săptămîni, după care să pune la fum. Carnea pîntʼu cărnaț se frămîntă cu ai tocat, tiper, sare, poprică și alte ingrediente după gust, după care să bagă în mațăle subțîri ale porcului după ce au fost răzălite și spălate bine. Să mai prepară tobă, în stomac și ptișca, în beșica urinară, care se umple se cos și se pun la fum. Din grăsime se fac jumere, bune și alea cu ceapă, ca dop după on pahar de horincă. Din slănina de pe burtă se mai poate face și slanină fiartă, popricată, că-i mai subțîre și sînt care mai au și cîte on strat de carne pîn ie. Costele se pot pune la fum, în congelator mai nou, sau fripte și puse în borcan în untură pîntru la vară. De obicei se dă din porc cuștulău, sau cuștuleti, pe la neamuri și vecini, un pic de cărnaț, gălbaj și carne înt-on blid, de gust numa, nu de săturat.

Probabil că mai demult porcii se tăiau de Ignat, dar acum prin Maramureș, majoritatea se taie înainte, de obicei după ce începe postul Crăciunului, dar mai puțin în zile de post. Sunt tot felul de credințe și superstiții legate de tăierea porcului: untura de la porcul negru e bună pentru sănătatea oilor; o bucata din untura de porc negru era dusă la biserică de Bobotează, pentru a fi sfințită, și fe ungeau cei care aveau dureri de picioare ori junghiuri; sîngele porcului, amestecat cu mei și lăsat să se usuce, era folosit pentru a-i afuma pe copiii care se speriau sau aveau guturai; cu părul de porc se afumau copiii atunci cînd erau deochiați; dacă în inima porcului se va găsi mult sînge închegat, aceasta era semn că stăpînul va avea noroc de mulți bani, etc.

ʺBunu-i porcu pîrjolit pîn ptiroște tăvălit, cu furcuța l-om împunje pă la gură tot ne-om unjeʺ

Dumnezău vă-mbucure!